Istorie
Amplasat în partea nordică a parcului „Dimitrie Ghica”, „Casino”-ul din Sinaia reprezintă şi astăzi unul dintre edificiile – simbol ale staţiunii. Impunătoarea clădire a fost construită în timp record, de numai un an (1911-1912), pe locul unde se afla cândva vila Ghica, prima vilă a staţiunii, înălţată de prinţul Dimitrie Ghica. Casino-ul din Sinaia l-a avut ca principal acţionar pe baronul de Marçay, totodată acţionar la cazinoul din Monte Carlo, tocmai de aceea s-a speculat că această clădire ar fi copia fidelă a edificiului francez. În realitate însă, există doar câteva elemente de arhitectură interioară care ar putea confirma asemănarea dintre cele două cazinouri.
Inaugurarea Casino-ului constituind un eveniment important, autorităţile vremii au cerut concursul lui Alexandru Davilla, personalitate marcantă în domeniu, să prezinte, pe marea scenă, un spectacol de înaltă ţinută, la care au asistat familia regală şi Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al ţării. Memorabila seară a continuat cu un concert sensibil susţinut de George Enescu şi s-a încheiat cu focuri de artificii.
Prin eleganţa şi jocurile sale, Casino-ul va deveni în scurt timp atracţia irezistibilă a staţiunii şi o importantă sursă de venituri pentru acţionarii săi, Eforia Spitalelor Civile şi Primăria Locală.
Weekend-urile la Casino atrăgeau protipendada pentru ruletă, jocuri de cărţi (baccara, braziliană), rummy, şah, table şi ţintar. La ora 16:00, când se deschideau sălile de joc, „slujitorii viciului” coborau din „trenul de plăcere” Bucureşti-Sinaia care circula sâmbăta şi duminica. Fluxul jucătorilor din acea perioadă este de neimaginat pentru zilele noastre, acest “magnet social” găzduind, în fiecare zi de joc, 600-800 de persoane. La cele 13 mese din marea Sală a Oglinzilor luminate de candelabre de cristal se desfăşurau jocurile de ruletă, iar în Sala Ovală, chemin-de-fer. Printr-o uşă glasvand pătrundeau acordurile orchestrei de jazz din barul-restaurant, unde se făcea consumaţie şi se dansa. Sala mai mică, “la salle privée”, avea numai două mese la care miza minimă era de cinci ori mai mare decât în alte săli.
Se spune că, înainte de a pătrunde în Casino, jucătorii, încrezători în şansele unor câştiguri însemnate, aruncau arginţi în fântâna arteziană din apropierea clădirii. Odată intraţi în cazinou însă, erau repede seduşi de beţia jocului şi pierdeau sume importante de bani; apoi, luau împrumuturi cu dobânzi uriaşe, iscăleau poliţe ce valorau o avere şi, de parcă totul s-ar fi rezumat doar la câştig, femeile îşi jucau chiar şi bijuteriile, iar bărbaţii, ceasurile cu lanţ de aur.
La doi paşi de Casino se afla, la acea vreme, cel mai original bazar al staţiunii. Cu turban roşu-visiniu şi şalvari de mătase, turcul Hagi Benlian sau Benli, cum îl ştia toata lumea, momea trecătorii cu tot felul de podoabe orientale: argint filigranat, încrustaţii în metal, obiecte de jad, chihlimbar, sidef, corali, mărgean; dulciuri ca la Istanbul: bomboneturi, siropuri, sugiuc, rahat, nuga, susan, baclavale, pistil de caise, dulceţuri şi serbeturi; tutun sau ţigarete şi cafea. „Benli ştia să şi ghicească. Îşi alegea din clientele o cucoană, făcându-i un semn discret să-şi întoarcă ceaşca de cafea, după care venea personal cu tava să adune ceştile. La plecare, curioasa afla de la turc 2-3 numere (din cele de la 1 la 9) pentru care femeia îi strecura în palmă, tot discret, câţiva poli. Apoi fugea la „ruletă” să-şi încerce norocul.” (Gh. Nistorescu, în „Din plaiul Prahovei la Sinaia”).
După cel de-al doilea război mondial, Comisia Ministerială pentru Redresare Economică şi Stabilizare Monetară a decis trecerea unor obiective, printre care şi Casino-ul din Sinaia, din proprietatea Eforiei Spitalelor Civile în proprietatea statului. Casino-ul, ca loc de desfăşurare a jocurilor de noroc, va fi închis, spaţiul fiind folosit câtva timp de Societatea de Cruce Roşie pentru îndeplinirea unor scopuri umanitare.
În anii următori, după importante reparaţii şi adaptări, dar păstrându-i-se eleganţa care l-a consacrat, Casino-ul a devenit Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia. Având acum un alt profil, clădirea va adăposti biblioteca oraşului, diverse cercuri artistice şi va fi gazda a numeroase manifestări culturale, printre care: spectacole de teatru, folclor, concerte.
În anul 1978, Casino-ul a fost destinat unor activităţi de protocol; în februarie 1990, a fost transmis Ministerului Culturii, iar dupa câteva zile, Ministerului Turismului. Ulterior, în 1995, cazinoul a trecut în Administraţia Protocolului de Stat.
Astăzi, cu o istorie cel puţin interesantă, o arhitectură în continuare unică prin eleganţă, prestanţă şi modernizări recente, monumentul se află în subordinea Consiliului Local al oraşului Sinaia şi adăposteşte Centrul Internaţional de Conferinţe. Pe lângă parcarea din spatele clădirii, săli pentru depozitare, o terasă cu o perspectivă deosebită asupra oraşului şi a masivului Bucegi şi o superbă gradină interioară, profilul modern dispune de 13 spații care găzduiesc evenimente corporate, evenimente personale, tururi de vizitare cu ghid și expoziții de artă cu caracter temporar și permanent:
- evenimente corporate: congrese; conferinţe; şedinţe; simpozioane; seminarii; conferinţe de presă; expoziţii; vernisaje; mese rotunde cu caracer profesional, cultural şi ştiinţific; lansări de produse; show-room-uri; saloane de: carte, textile, publicitate (producţie publicitară, spoturi TV), catering, organizări de evenimente; prezentări de modă; concursuri de dans; spectacole; cocktail-uri; recepţii; aniversări de companii; decernări de premii; petreceri tematice;
- evenimente private: aniversări; nunţi; botezuri; one-table restaurant.
Simbol al non-conformismului şi al frumuseţii momentului, „Casino”-ul din Sinaia va fi întotdeauna altfel, dar mereu la fel, oscilând între vechi şi nou, clasic şi modern, istorie şi modernitate.
Primul an din cei o sută ai Cazinoului din Sinaia
La numai cateva zile de la inaugurarea Cazinoului din Sinaia, duminica, 8/21 iulie 1912, vestile despre existenta lui ajung in Occident. La Paris, se face reclama statiunilor de pe Valea Prahovei, indeosebi Sinaiei, care poate oferi turistului francez tot ceea ce isi doreste, de la hoteluri de lux la tripouri; la Viena… presa scrie despre fratii Loebel, care s-au sinucis la doua zile de la inaugurare, pentru ca si-au pierdut intreaga avere la jocuri, in vreme ce Regele Carol insusi se plange in ultima scrisoare pe care o trimite surorii sale, Printesa Maria de Flandra, ca la noul cazinou „din pacate se joaca mult prea mult”.
Dupa ce Regele Carol a ales Sinaia ca resedinta regala de vara si a purces la ridicarea Castelului Peles, interesul pentru mica localitate de pe Valea Prahovei a crescut brusc. Multe persoane din anturajul regelui si din protipendada politica si economica romaneasca au investit ridicandu-si, uneori cu o viteza de neinchipuit, vile (adeseori cu aspect de mici palate), animand locul cum nu se mai intamplase niciodata in trecut. In 1912, inca se vindeau parcele si loturi pentru constructia de noi vile si case, iar dupa al doilea razboi balcanic (1912-1913) si dupa primul razboi mondial, unii dintre combatantii de pe front au fost improprietariti, chiar, cu loturi la Sinaia.
In anii 1911-1912, mizand pe interesul cititorilor pentru aceasta mica, dar infloritoare si ofertanta statiune, ziarul Universul isi atrage cititorii, oferind celor care isi faceau abonament pe o durata de un an la respectiva publicatie cate o vila, prin tragere la sorti. Nu mai putin de sapte vile au fost astfel construite si oferite castigatorilor tombolei Universul, fiecare vila fiind inaltata in timp-record – doar in doua-trei luni –, timp in care devenea… obiectiv turistic pentru cititori, organizandu-se excursii de week-end, pentru a viziona starea constructiilor.
Intr-un timp-record – nici o jumatate de an – au fost construite si cele doua impunatoare cladiri la care ne vom referi in continuare (la una dintre ele, indeosebi), respectiv Cazinoul si Hotelul Palace din Sinaia.
In ciuda informatiilor vehiculate in ultimii ani (si care au umplut paginile de internet), cum ca renumitul Cazinou din Sinaia ar fi fost inaugurat in 1913, cercetarea catorva documente simple – fara a ajunge macar la cele prafuite, din arhive – confirma faptul ca inaugurarea superbului „stabiliment” de distractii s-a petrecut cu exact o suta de ani in urma. Primele informatii care mi-au iesit in cale au fost cele din ziarele vremii, care marcau, in iulie 1912, „inaugurarile noastre de la Sinaia”. Era vorba atat despre Cazinou, cat si despre Hotelul Palace, ambele construite la comanda „Societatii Sinaia”. Documentele adunau nu mai putin de sapte semnaturi, intre care se regaseau si cei trei frati De Marcay – Edmond, Edgar si Iv. – despre care se stie ca erau, de asemenea, actionari la cazinourile din Monte Carlo si Nisa, dar si Gh. Gr. Cantacuzino si N. Lahovary – politicieni si mari latifundiari, investitori din partea romaneasca –, precum si un oarecare investitor belgian Gheude si H. Genvre-fiul.
Cazinoul si hotelul din Sinaia s-au construit dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, unul dintre cei mai buni arhitecti romani din epoca. Mai multe informatii despre felul in care s-au construit cele doua imobile – cazinoul si hotelul –, despre problemele pe care le-au intampinat, ca si despre felul in care ele au fost surmontate, le-am descoperit intr-un document din colectia domnului Ion C. Rogojanu, care contine caietul de sarcini, devizul descriptiv si registrul de santier. Nu are rost sa intram in detalii tehnice. Sa spunem doar ca informatiile din registru incep in 15 decembrie 1911, cand antreprenorul este rugat sa urgenteze ridicarea baracilor, pentru a se putea incalzi santierul, si se incheie pe 29 mai 1912, cand se dau ultimele indicatii pentru finisarea cazinoului si a hotelului, in vederea apropiatei inaugurari.
Dintre toate detaliile tehnice am retinut unul care iese din seria celor obisnuite, respectiv o modificare ce s-a facut la cererea personala a lui H. Genvre-fiul: „Trecerea de la sala mare de joc spre restaurant (restaurantul hotelului – n.n.) se va inchide intre coloane cu o despartitura de lemn cu geamuri si usa in axa conform desenului remis, cat priveste coloanele actuale vor fi transformate in pilastri patrati (ionique) si golul intre zid si coloana va fi zidit cu caramida de 0,28. Dl antreprenor este rugat a comanda de urgenta aceste modificari”. Modificarea cu pricina era menita a masca un culoar secret, care nu apare in devizul de executie, si care a fost sapat ulterior de angajati ai Cazinoului. Prin acel culoar, jucatorii cu castiguri mari puteau sa treaca fara riscuri din sala de jocuri in hotel.
In fine, cea de a treia confirmare a inaugurarii Cazinoului din Sinaia in anul 1912 am primit-o de la dl conf. univ. Sorin Cristescu, traducatorul scrisorilor Regelui Carol I si ingrijitorul volumului „Carol I. Corespondenta privata”, aparut in anul 2005 la Editura Tritonic. Penultima si respectiv ultima dintre scrisorile trimise de acesta Mariei de Flandra, sora sa, aduc indicii noi cu privire la „tripoul” sinaiot. „Pe 1/15 iunie ne instalam la Sinaia, unde de data aceasta va fi multa insufletire, deoarece noile mari hoteluri, Cazinoul, Teatrul vor atrage multi straini”, ii scrie Carol I, pe 19 mai/1 iunie 1912, de la Sfantul Gheorghe (la capatul croazierei sale pe Dunare). „Sinaia este atat de frumoasa si plina de viata.
S-a construit un nou hotel urias si un cazinou unde, din pacate, se joaca mult prea mult; acum opt zile am asistat la deschiderea acestuia din urma care are si o frumoasa sala de teatru unde se joaca in romaneste si frantuzeste”, o informeaza Regele Carol pe Maria de Flandra, in ultima epistola pe care o trimite acesteia in ziua de 15/28 iulie 1912, de la Castelul Peles. Ambele scrisori se afla la Arhivele Nationale ale Romaniei.
Acum, ca am lamurit chestiunile legate de data reala a inaugurarii Cazinoului din Sinaia, sa mai spunem ca, o data cu plecarea regelui si a protipendadei la Bucuresti, in toamna lui 1912, viata proaspatului „tripou” sinaiot s-a diminuat si s-a stins usor, mai ales ca spre sfarsitul anului se inteteste si conflictul din Balcani, la care pana la urma devine parte si Romania. Pana in iulie 1913, nu mai auzim nimic despre Cazinou. Asta si pentru ca regele daduse de inteles ca, la vreme de razboi, a te distra era imoral. E drept ca jucatorii romani inraiti nu renunta la „vitiul” lor, doar ca se muta pe Coasta de Azur, in cazinourile ale caror principali actionari, dupa cum am aratat, erau tot fratii De Marcay.
In lunile de razboi, mustrandu-l constiinta, poate, baronul De Marcay trimite, de la Nisa, bani in Romania, pentru ajutorarea copiilor saraci, a orfanilor si vaduvelor de razboi. Cu siguranta, el urmarea cu sufletul la gura ce se intampla in Balcani, pentru ca imediat ce s-au pornit negocierile de pace, in iulie 1913, apar si primele anunturi care ii cheama… nu, nu pe jucatorii de bacarra la Cazinou, ci pe cei ce indragesc jocul actorului, la spectcaolele de pe scena Teatrului Cazinoului.
Ziarul Universul face si el o cronica „de sezon” a Sinaiei, care prinde din nou chef de viata, in iulie 1913: „Timpul fiind foarte frumos si viata ieftina, lume multa a inceput sa soseasca la Sinaia, asa ca hotelurile sunt pline si vilele aproape toate ocupate. In aceasta splendida localitate de vilegiatura au revenit vizitatorii obisnuiti sa petreaca sezonul de vara, asa ca in parcul Sinaiei si mai ales in cazinou se vede iar animatia din alti ani. Cazinoul e foarte frecventat, fiindca are atractii numeroase.
Redeschiderea teatrului Cazinoului a fost primita cu mare bucurie, si lume multa vine in fiecare seara sa-i rasplateasca cu aplauze bine meritate pe artistii reputati ai trupei franceze de comedie si ai teatrului de varietati, dintre care citam pe dra Marcelle Raymond, «chanteuse de genre»; Georgel in repertoriul sau; Gyp, transformist etc. (…) Directia Cazinoului anunta o serie de spectacole senzationale cu concursul celor mai celebri artisti din teatrele europene”. Cronica e datata 20 iulie 1913. Adica la un an de la inaugurare. Cazinoul trepideaza de viata, de bucurii si de tragedii, pana in septembrie, cand se inchide din nou, pentru a fi redeschis la jumatatea lunii decembrie, o data cu „sezonul de iarna”.
Trecerea in noul an 1914 o fac cu fast sinaiotii si oaspetii lor din hoteluri si cazinou… cu bal mascat, meniuri gourmet si focuri de artificii. Dupa care, din nou, institutia intra in umbra, pana in 1919… Abia anii intrebelici il vor ridica acolo unde ii era dintru inceput locul, devenind una dintre atractiile Vaii Prahovei si a Romaniei Mari. (Cer iertare celor care se asteptau sa gaseasca in aceste pagini anecdote, legende si hiperbole – promit sa revin cu povesti incitante intr-o editie viitoare; acum se cerea o precizare, pentru a fixa inceputurile Cazinoului sinaiot.)